Ramona Ratiu | Blog Montessori Haus Timisoara | , , , ,

Copiii de la Montessori Haus Timișoara au făcut spectacol! Au alungat iarna cu multă veselie și culoare

„Şi-au luat cele mai frumoase costume, s-au deghizat în tot felul de personaje, s-au distrat la maxim dar au alungat şi vremea urâtă. Este vorba despre copiii de la Montessori Haus Timişoara, unde an de an se organizează un carnaval menit să aducă primăvara cât mai repede.
Faschingul este deja o tradiţie la această şcoală, unde elevii şi preşcolarii sunt încurajaţi să dea frâu liber imaginaţiei şi creativităţii. Aşa a fost şi de această dată, când copiii au aşteptat cu nerăbdare finalizarea cursurilor, pentru a alunga iarna.
Şi, pentru ca distracţia să fie garantată, micuţii s-au gândit şi la câteva surprize culinare. Şi-au răsfăţat oaspeţii cu diferite gustări, punci şi limonadă, pe care chiar ei le-au pregătit.” Sursa de Vest

Citiți articolul în întregime aici.

Întotdeauna ne face o placere deosebită să primim oaspeţi şi vizitatori în instituţia noastră de învăţământ. Dacă doriţi să ne faceţi o vizită, să vedeţi în ce mediu se bucură, învaţă şi se dezvoltă copiii noştri, vă rugăm să vă programaţi o vizită apăsând pe butonul de mai jos.

Din suflet de copil! Elevii de la Montessori au fost Moș Nicolae pentru micuții de la mai multe școli din județ

Copiii de la Școala Gimnazială Montessori Haus din Timișoara au organizat o zi specială. Elevii cu suflet mare au pregătit cu mult drag și atenție pachete cu cărți, dulciuri, jucării, ornamente de Crăciun și au exersat cântece. Inițiativa lor și bucuria cu care au împărțit darurile ne duce cu gândul la cuvintele Mariei Montessori: <<cel ce face un act de bunătate culege o mai mare fericire decât cel ce-l primește>>, spune Daniel Scornea, director de Marketing la Montessori Haus Timişoara.

Nu au uitat însă nici cântecele speciale de Crăciun şi au pregătit un program de colinde cu care i-au încântat pe copiii şi profesorii din localităţile Obad, Petroman şi Macedonia.” Sursa de Vest

Citiți articolul în întregime aici.

Întotdeauna ne face o placere deosebită să primim oaspeţi şi vizitatori în instituţia noastră de învăţământ. Dacă doriţi să ne faceţi o vizită, să vedeţi în ce mediu se bucură, învaţă şi se dezvoltă copiii noştri, vă rugăm să vă programaţi o vizită apăsând pe butonul de mai jos.

În premieră națională, la Timișoara este „construită” o Pădure Urbană

„Zilele acestea se naște o pădure. În premieră națională, la Timișoara este „construită” o Pădure Urbană. Are câteva sute de „brazi” și o suprafață de peste 2.500 mp. Pădurea a fost realizată exclusiv de copii și tineri, în urma unui demers creativ și, deopotrivă, ecologic.

Elevi din nouă instituții de învățământ preuniversitar, alături cei de la cercurile Palatului Copiilor și de studenții de la specializarea Design a Facultății de Arte a Universității de Vest din Timișoara au „construit” Pădurea. Rezultatul este fabulos. Sunt sute de „brazi”, unul mai interesant ca altul. Brazi împodobiți cu materiale reciclabile pe care tinerii le-au găsit acasă și la școală.” Știri pentru copii

Citiți articolul în întregime aici.

Întotdeauna ne face o placere deosebită să primim oaspeţi şi vizitatori în instituţia noastră de învăţământ. Dacă doriţi să ne faceţi o vizită, să vedeţi în ce mediu se bucură, învaţă şi se dezvoltă copiii noştri, vă rugăm să vă programaţi o vizită apăsând pe butonul de mai jos.

Turul lampioanelor de Sfântul Martin

„Eveniment devenit tradiție pentru copiii și părinții de la Montessori Haus din Timișoara: turul lampioanelor de Sfântul Martin.

Sankt Martin este o sărbătorire a altruismului și modestiei, valori asociate cu Sfântul Martin. Legenda spune că, fiind soldat roman, acesta și-a rupt mantia în jumătate cu sabia pentru a ajuta un sărman pe care l-a întâlnit înghețat de frig.

Pregătirile au început în seri tematice de creație, când copiii și părinții și-au dat frâu liber imaginației și au construit împreună lampioane.” Opinia Timișoarei

Citiți articolul în întregime aici.

Întotdeauna ne face o placere deosebită să primim oaspeţi şi vizitatori în instituţia noastră de învăţământ. Dacă doriţi să ne faceţi o vizită, să vedeţi în ce mediu se bucură, învaţă şi se dezvoltă copiii noştri, vă rugăm să vă programaţi o vizită apăsând pe butonul de mai jos.

Workshop de parenting cu un specialist în domeniu, organizat de Montessori Haus, la Timișoara

TIMIȘOARA. Părinții, profesorii și chiar studenții sunt așteptați la începutul lui septembrie, pentru un workshop pe teme de parenting, susținut de un specialist faimos în domeniu.

Evenimentul este programat în data de 6 septembrie, între orele 18.00 și 20.00 la Hotel Boavista din Timișoara, iar cel care va susține workshop-ul este profesorul Florin Colceag.

Workshop-ul se adresează tuturor acelora care sunt pasionați de educație, părinți, profesori, psihologi, doctori, studenți.

Prof. dr. Florian Colceag este membru fondator și mentor permanent al Kogaion Gifted Academy în cadrul căreia susține ateliere de „Cunoaștere integrată” pentru copii și Conferințe de parenting.

Prof. dr. Florian Colceag este expert international gifted education, specialist în modelare matematică, inventatorul fractalilor algebrici, activând ca și consultant în multiple echipe de cercetare din domenii precum biochimie, biofizică, biologie celulară, educație, sociologie, teoria complexității, economie, în cadrul Institutului European de Integrare și a Centrului pentru Studii Complexe.

Cei care vor să participe la eveniment trebuie să achite și o taxă de participare. Înscrierea se face direct pe site-ul Montessori Haus.Opinia Timișoarei

Întotdeauna ne face o placere deosebită să primim oaspeţi şi vizitatori în instituţia noastră de învăţământ. Dacă doriţi să ne faceţi o vizită, să vedeţi în ce mediu se bucură, învaţă şi se dezvoltă copiii noştri, vă rugăm să vă programaţi o vizită apăsând pe butonul de mai jos.

Prima zi de grădiniță și de școală la Montessori Haus Timișoara

TIMIȘOARA. Prima zi de școală înseamnă de obicei adunarea copiilor în curtea școlii alături de părinți sau de colegi. Cei care pășesc prima data în clase au emotii, la fel ca părinții, iar cei mai mari se bucură că își întâlnesc colegii și își povestesc vacanța de vară.

Montessori Haus Timișoara le-a pregătit micilor elevi o primă zi de școală diferită. Nu fost nevoie să meargă în careul din curtea școlii, ci s-a mers în natură, la Herneacova. Astfel cei mici au avut parte de o întâlnire încântătoare cu colegii, prietenii și dascălii. La Herneacova au venit și părinții, care au asistat și la festivitatea de premiere, în cadrul căreia copiii au primit tricouri și insigne pentru rucsacuri din partea școlii.” Opinia Timișoarei

Citiți articolul în întregime aici.

Întotdeauna ne face o placere deosebită să primim oaspeţi şi vizitatori în instituţia noastră de învăţământ. Dacă doriţi să ne faceţi o vizită, să vedeţi în ce mediu se bucură, învaţă şi se dezvoltă copiii noştri, vă rugăm să vă programaţi o vizită apăsând pe butonul de mai jos.

Sommerfest, cea mai așteptată sărbătoare a verii la Montessori Haus Timișoara. Copiii s-au bucurat de o zi plină de evenimente

„Timp de două săptămâni, copiii de la Grădinița și Școala Montessori Haus s-au pregătit pentru marea sărbătoare Sommerfest, eveniment devenit deja o tradiție.

Aflată la cea de-a noua ediție, sărbătoarea sfârșitului de an școlar, Sommerfest, s-a desfășurat la Domeniul Herneacova, acolo unde copiii, parinții și pedagogii au petrecut împreună o zi specială.

Cu entuziasm și îndemânare, copiii au participat la o serie de ateliere.” Opinia Timișoarei

Citiți articolul în întregime aici.

Întotdeauna ne face o placere deosebită să primim oaspeţi şi vizitatori în instituţia noastră de învăţământ. Dacă doriţi să ne faceţi o vizită, să vedeţi în ce mediu se bucură, învaţă şi se dezvoltă copiii noştri, vă rugăm să vă programaţi o vizită apăsând pe butonul de mai jos.

Atelierele de vară Montessori Haus

„Vrei să îi oferi copilului tău o vacanţă de neuitat? Hai la cea mai colorată şcoală din Timişoara! Deşi până la vacanţa de vară mai sunt câteva săptămâni bune, părinţii au deja o ofertă de nerefuzat, pentru copiii lor.

La Montessori Haus Timişoara, în perioada 1 iulie – 2 august, cei mici vor petrece timp de calitate, îmbinând utilul cu plăcutul. Vor avea parte de lecţii de actorie, muzică, pictură sau limbi străine, însă se vor şi distra pe cinste, alături de colegii lor.”  Sursa de Vest

ÎNSCRIERI ȘI INFORMAȚII: SECRETARIAT - 0731.359.998

„Reprezentanţii Montessori organizează pe perioada verii, ateliere de vacanţă, în cadrul cărora accentul se pune pe creativitatea şi talentul celor mici.

"Creativitatea este un proces de învațare aparte, în care copiii au posibilitatea să își descopere pasiunile, să ia decizii și să se exprime liber. Învățăm împreună secretele ascunse ale actoriei, ale muzicii, ale picturii. Facem sport și ne distrăm în fiecare zi într-un cadru deosebit și un ambient plăcut", transmite conducerea Montessori Haus Timişoara.
Timp de o lună, la această unitate de învăţământ vor fi organizate ateliere creative, artistice, sportive şi de limbi străine.” Sursa de Vest

Întotdeauna ne face o placere deosebită să primim oaspeţi şi vizitatori în instituţia noastră de învăţământ. Dacă doriţi să ne faceţi o vizită, să vedeţi în ce mediu se bucură, învaţă şi se dezvoltă copiii noştri, vă rugăm să vă programaţi o vizită apăsând pe butonul de mai jos.

Montessori Haus Timişoara și Atletic Club Maraton vă invită la
Crosul Vacanței

„Crosul Vacanței este o cursă necompetitivă dedicată copiilor, organizată în fiecare an de Montessori Haus Timișoara și Atletic Club Maraton.

Evenimentul a fost gândit în spiritul fair-play-ului pentru încurajarea familiilor să trăiască sănătos și să prețuiască mișcarea în aer liber alături de copii, prin a le insufla pasiunea pentru sport și activitate fizică. Alergarea este benefică pentru copii în principal datorită influenței pozitive asupra sănătății, ca orice altă activitate sportivă, dar și prin faptul că se practică în aer liber. În plus, celor mici li se pot alătura şi părinţii, care astfel le oferă copiilor posibilitatea de a se dezvolta armonios, de a fi mai sănătoşi, mai fericiți și mai încrezători.

Anul acesta Crosul Vacanței se va desfășura pe data de 15 iunie, de la ora 11.00 pe Domeniul Herneacova. Vor putea lua startul chiar si copii de 4 ani, iar competiţia este pe categorii de vârstă: 4 – 6 ani, 7 – 10 ani, 10 – 13 ani și 13 – 15 ani.” Opinia Timișoarei

Citiți articolul în întregime aici.

Întotdeauna ne face o placere deosebită să primim oaspeţi şi vizitatori în instituţia noastră de învăţământ. Dacă doriţi să ne faceţi o vizită, să vedeţi în ce mediu se bucură, învaţă şi se dezvoltă copiii noştri, vă rugăm să vă programaţi o vizită apăsând pe butonul de mai jos.

Copiii de la Montessori Haus Timişoara vestesc sosirea primăverii

Timp de o săptămână, copiii de la grădinița și școala Montessori Haus din Timișoara au confecționat cu mult drag, rabdare și imaginație mărțișoare. Dorința lor este de a-i bucura pe toți cei din jur, vestindu-le sosirea primăverii cu un dar deosebit.

„Nu putem «învăța» un copil cum să fie artist, dar, după cum spune dr. Montessori, îl putem ajuta să aibă: un ochi care vede, o mână care ascultă, un suflet care vede.” Susan Mayclin Stephenson

Întotdeauna ne face o placere deosebită să primim oaspeţi şi vizitatori în instituţia noastră de învăţământ. Dacă doriţi să ne faceţi o vizită, să vedeţi în ce mediu se bucură, învaţă şi se dezvoltă copiii noştri, vă rugăm să vă programaţi o vizită apăsând pe butonul de mai jos.

Veselie şi multă culoare, la Montessori Haus Timişoara! Copiii au alungat iarna cu deja tradiţionalul Fasching

„Poliţişti, astronauţi, prinţese şi alte personaje de basm şi-au dat întâlnire la cea mai colorată școală din Timişoara, pentru a marca Faschingul. Acest carnaval este deja unul cu tradiţie la Montessori Haus, unde copiii, atât cei de la grădiniţă cât şi cei de la şcoală, alungă frigul şi vremea urâtă şi invocă venirea cât mai grabnică a primăverii.” Sursa de Vest

De această dată, tema a fost „Personalităţi româneşti şi universale”, iar copiii, părinţii şi dascălii au dat frâu liber imaginaţiei şi creativităţii şi au transformat totul într-o adevărată atmosferă de sărbătoare.

Citiți articolul în întregime aici.

Întotdeauna ne face o placere deosebită să primim oaspeţi şi vizitatori în instituţia noastră de învăţământ. Dacă doriţi să ne faceţi o vizită, să vedeţi în ce mediu se bucură, învaţă şi se dezvoltă copiii noştri, vă rugăm să vă programaţi o vizită apăsând pe butonul de mai jos.

Elevii de la Montessori Haus Timişoara au fost profesori, pentru o zi

„Eveniment deosebit la Şcoala Montessori Haus din Timişoara, unde elevii le-au luat locul dascălilor şi le-au arătat celor mari ce înseamnă pedagogia de aici. În bănci s-au aşezat cuminţi părinţii, care au asistat nu doar la o lecţie de şcoală, ci la o adevărată lecţie de viaţă.” Sursa de Vest

Fiecare copil a prezentat unul sau mai multe materiale didactice specifice pedagogiei Montessori, iar părinții au putut observa direct metoda de predare Montessori și modul în care copiii lor lucrează zi de zi.

Citiți articolul în întregime aici.

Întotdeauna ne face o placere deosebită să primim oaspeţi şi vizitatori în instituţia noastră de învăţământ. Dacă doriţi să ne faceţi o vizită, să vedeţi în ce mediu se bucură, învaţă şi se dezvoltă copiii noştri, vă rugăm să vă programaţi o vizită apăsând pe butonul de mai jos.

Un ajutor din suflet! Ce au pus la cale, copiii de la Montessori, pentru o persoană aflată la greu?

„Dincolo de lecţiile clasice care se predau în şcoli, copiii de la Montessori învaţă să devină adulţi responsabili, pe care te poţi baza în orice situaţie. Aşa se face că ori de câte ori pot să dea o mână de ajutor, chiar şi cei mai mici dintre ei se grăbesc să o facă.

Evenimentele caritabile sunt dese la această unitate de învăţământ, iar cel mai recent a avut drept scop să aducă alinare unei persoane aflate în dificultate. Copiii au organizat un atelier de confecţionat diverse ornamente pentru masa de Crăciun, pentru decorarea casei şi chiar pentru pomul de iarnă.” Sursa de Vest

Citiți articolul în întregime aici.

Întotdeauna ne face o placere deosebită să primim oaspeţi şi vizitatori în instituţia noastră de învăţământ. Dacă doriţi să ne faceţi o vizită, să vedeţi în ce mediu se bucură, învaţă şi se dezvoltă copiii noştri, vă rugăm să vă programaţi o vizită apăsând pe butonul de mai jos.

Serbare la Școala Gimnazială Montessori Haus Timișoara - Decembrie 2016

Întotdeauna ne face o placere deosebită să primim oaspeţi şi vizitatori în instituţia noastră de învăţământ. Dacă doriţi să ne faceţi o vizită, să vedeţi în ce mediu se bucură, învaţă şi se dezvoltă copiii noştri, vă rugăm să vă programaţi o vizită apăsând pe butonul de mai jos.

Sankt Martin, sărbătoarea lampioanelor

A dărui, a împărți, a accepta sunt manifestări ale sufletului care pot fi cel mai bine exprimate în această perioadă a anului. Luna noiembrie găzduiește la Grădinița și Școala Montessori Haus sărbătoarea lampioanelor.

Evenimentul este inspirat din legenda lui Sankt Martin, care spune că întâlnind un om sărman și cuprins de frig, Sfântul Martin, pe vremea când era soldat, și-a despicat mantia în două pentru a-l acoperi pe suferind.

Citiți articolul în întregime aici.

Întotdeauna ne face o placere deosebită să primim oaspeţi şi vizitatori în instituţia noastră de învăţământ. Dacă doriţi să ne faceţi o vizită, să vedeţi în ce mediu se bucură, învaţă şi se dezvoltă copiii noştri, vă rugăm să vă programaţi o vizită apăsând pe butonul de mai jos.

De ce Montessori?

Montessori Haus Timisoara -Locul I la Olimpiada Internațională de Mind Lab din Grecia

„Patru elevi din Timișoara au transformat joaca în performanță. Copiii au participat la Olimpiada Mindlab, un eveniment educațional unde participanții se întrec în jocuri de logică și strategie.

Concurenții din orașul de pe Bega au excelat la toate jocurile din olimpiadă, deloc ușoare, de altfel, și au învins alte 14 echipe de pe trei continente. Punctajul mare le-a adus medalia de aur și șansa de a urca pe prima treaptă a podiumului.

Performanța obținută de campionii Mindlab a fost sărbătorită de toți colegii din școală. Chiar dacă la olimpiadă doar s-au jucat, membrii echipei din Timișoara recunosc că nu a fost ușor să obțină aurul.” Digi 24

Citiți articolul în întregime aici.

Întotdeauna ne face o placere deosebită să primim oaspeţi şi vizitatori în instituţia noastră de învăţământ. Dacă doriţi să ne faceţi o vizită, să vedeţi în ce mediu se bucură, învaţă şi se dezvoltă copiii noştri, vă rugăm să vă programaţi o vizită apăsând pe butonul de mai jos.

O zi din viața unui copil la Școala Montessori din Timișoara

„Școala Montessori din Timișoara este un loc unde copiii își dezvoltă creativitatea și învață lucruri noi într-un mediu prietenos. Copiii vin și ei cu propuneri, sunt ajutați chiar de colegii lor mai mari să învețe, pe lângă pedagog, iar cursurile sunt ieșite din tipare. Copiilor le place. Dar cum este o zi a unui copil la Școala Montessori? Haideți să vedem…” Tion

Citiți articolul în întregime aici.

Întotdeauna ne face o placere deosebită să primim oaspeţi şi vizitatori în instituţia noastră de învăţământ. Dacă doriţi să ne faceţi o vizită, să vedeţi în ce mediu se bucură, învaţă şi se dezvoltă copiii noştri, vă rugăm să vă programaţi o vizită apăsând pe butonul de mai jos.

Montessori… școală de rang regal și la Timișoara! Kate și Prințul William au optat pentru această variantă

„Școala Montessori a devenit o opțiune tot mai căutată pentru părinții care vor ca micuții lor să învețe la cele mai înalte standarde. Această alegere au făcut-o și Ducesa Kate și Prințul William, care au anunțat că Prințul George va merge la o grădiniță de acest tip în Anglia. O astfel de unitate de învățământ există și la Timișoara.” deBANAT.ro

Citiți articolul în întregime aici.

Întotdeauna ne face o placere deosebită să primim oaspeţi şi vizitatori în instituţia noastră de învăţământ. Dacă doriţi să ne faceţi o vizită, să vedeţi în ce mediu se bucură, învaţă şi se dezvoltă copiii noştri, vă rugăm să vă programaţi o vizită apăsând pe butonul de mai jos.

2011: Premieră Montessori Haus Timișoara
Curriculum Montessori aprobat

2011 -
 „Curriculum-ul elaborat de colectivul de pedagogi Montessori Haus Timișoara, care curpinde grupele de vârstă 0 – 6 și 6 -12 ani, a fost aprobat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului din România.

Montessori Haus Timișoara este primul proiect Montessori european care a reusit acest lucru. Această premieră națională și europeană reprezintă o realizare importantă nu doar pentru Montessori Haus Timișoara, dar și pentru învățământul românesc și demonstrează deschiderea pe care Ministrul Daniel Petru Funeriu o are față de modernizarea și consolidarea sistemului educațional din România.” Comunicate de presă

Citiți articolul în întregime aici.

Întotdeauna ne face o placere deosebită să primim oaspeţi şi vizitatori în instituţia noastră de învăţământ. Dacă doriţi să ne faceţi o vizită, să vedeţi în ce mediu se bucură, învaţă şi se dezvoltă copiii noştri, vă rugăm să vă programaţi o vizită apăsând pe butonul de mai jos.

Call Now Button